luni, 21 martie 2011

Ras asfour

De cate ori ma gandesc la bucataria libaneza incep sa cant si eu yummy yummy yummy i got love in my tummy ca Monica din Friends... sa ne apucam de cantat!

Ingrediente:
  • 1kg carne de vita
  • 3 cepe rosii
  • 500ml supa de vita
  • 130ml sirop de rodii (eu l-am gasit la Megaimage - o sticla de 300ml costa vreo 18 lei)
1. se taie carnea in cubulete
2. intr-un wok sau o tigaie mai inalta se pune putin ulei la incins si se adauga carnea - se lasa la foc moderat 7-8 minute pana isi schimba culoarea


3. se adauga ceapa, se amesteca si se mai lasa cateva minute pana se inmoie putin ceapa


4. se pune si sosul de rodii si supa, amestecand bine


5. se lasa la foc moderat pana se ingroasa sosul (verificati carnea cu o furculitza - daca nu e bine patrunsa, mai puteti adauga putina supa si se lasa iar sa scada)
Pofta buna!
l-am servit alaturi de couscous si tabbouleh. yummy!


sâmbătă, 19 martie 2011

Tabbouleh

Aceasta salata de patrunjel racoritoare si savuroasa este nelipsita in orice restaurant libanez. Hai sa ne delectam si noi cu ea

Ingrediente:
  • 100g couscous (se gaseste la aproape orice hipermarket)
  • 2 linguri ulei de masline
  • sucul de la jumatate de lamaie
  • 1 legatura ceapa verde
  • 4 legaturi patrunjel
  • cateva frunze menta proaspata
  • 2 rosii
  • 1 castravete
  • sare si piper
1. couscousul se prepara conform instructiunilor de pe punga (eu l-am calit in putin ulei pana s-a rumenit si apoi am pus peste el o cana de supa de pui, lasandu-l sa fiarba pana a scazut apa)
2. ceapa verde, patrunjelul si menta se toaca marunt
3. rosiile si castravetele se taie cubulete
4. se amesteca toate ingredientele si se asezoneaza dupa gust
5. se acopera vasul si se lasa la rece inainte de a o servi



Prajitura basca cu cirese

Aceasta prajiturica, numita de francezi Gateau Basque, e desertul ideal de sarbatori sau, de ce nu, in fiecare dimineata alaturi de o cana de ceai sau de cafea.

Ingrediente:
  • 600 g faina
  • 3 oua intregi si 2 galbenusuri (cu un ou intreg se unge prajitura inainte de introducerea la cuptor)
  • 200g zahar
  • 2 pliculete zahar vanilinat
  • 200g unt
  • un varf de cutit de sare
  • 1/2 linguritza drojdie
  • 1 borcan de gem de cirese
1. se amesteca untul (la temperatura camerei) cu zaharul simplu si cel vanilinat



2. se adauga 2 oua intregi si 2 galbenusuri


3. se adauga sarea, faina putin cate putin si drojdia (eu am topit drojdia in vreo 20ml apa calduta) si se amesteca pana se obtine un aluat moale si lipicios. se lasa aluatul la temperatura camerei 2 ore


4. intr-o tava unsa cu putin unt, asezam cam 2/3 din aluat si il intindem bine, ridicand putin din aluat si pe peretii tavii


5. se umple cu gem


6. aluatul ramas se intinde si se aseaza deasupra. se unge cu oul ramas si se da la cuptorul incins in prealabil 45 min la foc mic


Pofta buna!

miercuri, 16 martie 2011

Prajitura cu portocale si glazura de ciocolata

A venit timpul pentru ceva dulce si aromat... si delicios...
reteta originala o gasiti in cartea 1000 de retete - deserturi

Ingrediente:
  • 2 portocale
  • 50g unt
  • 4 oua
  • 150g zahar
  • 150g faina
  • 1/2 plic de praf de copt
  • esenta de portocale + 1 lingura de zahar (pentru sirop)
pentru glazura:
  • 2 oua
  • 200g ciocolata menaj
  • 100g unt
  • 6 linguri zahar
  • coaja de la 1/2 portocala
Siropul: se pune la fiert 150ml apa cu o lingura de zahar. dupa ce s-a racit complet se adauga esenta de portocale
Blatul:
1.se razuie coaja la o portocala, se imparte coaja in 2 jumatati - una se foloseste la blat si una la glazura. ulterior portocala se stoarce - sucul il folosim la blat
2 se topesc 50g unt si se lasa sa se raceasca putin
3. se separa albusurile de galbenusuri. galbenusurile se bat cu zaharul pana compozitia se deschide la culoare si e omogena (4-5 min)


4. se adauga sucul si coaja de portocala, untul topit, faina si praful de copt (praful de copt se amesteca bine cu faina inainte de a fi adaugat in compozitie sau alta varianta este sa fie stins cu zeama de lamaie inainte de a fi adaugat). compozitia se bate bine pana este omogena


5. albusurile se bat spuma si se amesteca in aluat


6. compozitia se toarna intr-o tava si se coace aprox 20-25 min la foc mediu (verificam cu o scobitoare daca aluatul e facut). mentionez ca in carte scria sa fie copt 35-40 min, dar daca o lasam asa singurul lucru care mai era de facut cu prajitura mea e sa vad daca zboara de la balcon si sa ma apuc sa fac alta...
7. se la blatul la racit

Glazura:
1. ciocolata cu untul se topesc in bain-marie
2. se separa albusurile de galbenusuri. galbenusurile se bat cu zaharul pana la omogenizare
3. peste compozitia de galbenusuri cu zahar se toarna ciocolata topita putin cate putin amestecand continuu, apoi se adauga si coaja de la 1/2 portocala
4. se bat albusurile spuma si se adauga in compozitia de ciocolata. glazura astfel obtinuta se pune la frigider o ora

Blatul se insiropeaza si se pune deasupra glazura de ciocolata.

Se decoreaza cu felii de portocale si se savureaza rece. Pofta buna!




sâmbătă, 12 martie 2011

Salata de cartofi nemteasca

Salata de cartofi nemteasca, Kartoffelsalat cum ii spun ei, e o garnitura usor de facut si la mare cautare la Oktoberfest sau la masa traditionala din ajunul Craciunului.

Ingrediente:
  • 1,5 kg cartofi
  • 150 g costita afumata
  • 2 cepe
  • o legatura de ceapa verde
  • o legatura de patrunjel
1. se fierb cartofii in coaja in apa cu sare, se curata de coaja, apoi se taie in bucati potrivite
2. se caleste ceapa tocata marunt si se adauga costita feliata subtire si se lasa pe foc pana se rumeneste


3. se toaca marunt ceapa verde si patrunjelul


4. peste cartofi se pune costita si verdeata si se asezoneaza cu putin otet si condimente pentru cartofi. In reteta originala se puneau si seminte de mustar (dar nu m-am invrednicit sa cumpar...)
Pofta buna!

Musaca de vinete

Desi multe popoare se lauda ca musacaua e reteta lor traditionala, este de fapt un fel de mancare originar din Turcia si se gateste cu carne de miel. La noi e mai des intalnita varianta cu cartofi si carne de porc. Hai sa incercam sa facem varianta cu vinete.

Ingrediente:
  • 4 vinete potrivite
  • 6 cartofi
  • 2 cepe
  • 500g carne de porc tocata
  • un borcan rosii in bulion
  • 150g cascaval
Inainte sa ne apucam de treaba, trebuie sa avem in vedere ca avem de preparat 4 lucruri separate: cartofii, vinetele, carnea si sosul.

1. se fierb cartofii in apa cu sare, se curata si se taie rondele

2.vinetele se taie rondele, se dau cu un pic de sare si se lasa la scurs aproximativ 1 ora. le-am sters pe un servet si le-am prajit intr-o tigaie cu putin ulei, aprox 1 minut pe fiecare parte cat sa se inmoaie si sa prinda o culoare aramie

3. se toaca o ceapa si se pune la calit intr-o tigaie cu putin ulei
4. peste ceapa se pune carnea tocata, se amesteca, se adauga condimente (eu am pus sare, piper, cimbru, maghiran, putin oregano) si se lasa la foc mic aprox 20min pana se rumeneste usor

5. intr-o alta tigaie, se caleste o ceapa peste care adaugam rosiile tocate marunt si sosul din borcan, eventual putina apa. peste sos adaugam condimente (eu am pus sare, piper, cimbru, maghiran, oregano, boia dulce, miere). se lasa la foc mic aprox 20 min

6. intr-o tava unsa cu putin unt asezam primul strat de cartofi, apoi vinete, carnea, inca un strat de vinete, sosul de rosii si razuim deasupra cascaval sau branza


7. se incalzeste cuptorul, se introduce tava la cuptor la foc mic 30 min. pofta buna!

miercuri, 2 martie 2011

Muschi de porc umplut cu legume

Avem un inceput nefericit de primavara. E frig si zapada. Sunt profund inghetata de 2 zile, dar ziua de azi a fost criminal de lunga si obositoare. Am ajuns tarziu acasa si frigiderul era gol. M-am gandit eu, m-am invartit si am inceput sa scot ce aveam prin el: un pachet de muschiulet de porc, o punga de legume congelate, un pic de smantana , un ousor etc. M-am dus in bucatarie si m-am apucat de treaba.
Mami are o vorba cand o intreb ce face prin bucatarie: Ce-o iesi!!!
Ia uitati ce mi-a iesit mie:


Ingrediente


  • muschi de porc 500 g
  • o punga de legume congelate(de la Bonduelle, un mix de mazare, morcov, conopida etc)
  • 2-3 linguri de smantana
  • un ou
  • 100 g telemea de vaca rasa
  • condimente dupa gust (piper, usturoi, sare)
  • 100 ml vin alb
1. Taiem muschiul pe lung si il batem cu ciocanul. Il condimentam.
2. Legumele decongelate le amestecam cu smantana, un strop de sare, piper si usturoi.


3.Batem oul si il amestecam cu branza rasa.
4. Pe feliuta de muschi intindem din amestecul de legume, deasupra adaugand 2 linguri din oul cu branza.



5. Impaturim muschiul cu umplutura si il fixam cu scobitori.
6. Intr-o tava picuram ulei si asezam carnita. Le stropim cu ulei, condimente si vin. Turnam apa cat sa acopere jumatate. Bagam tava in cuptorul incins cam 2 h. La inceput la foc mic, iar mai la final la foc mare ca sa rumeneasca bine.



Le-am servit cu gogosari si conopida murata. Rezultatul final e mai mult decat delicios.



marți, 1 martie 2011

Cartofi cu oua si carnati la cuptor

reteta asta e un exemplu de ce poti sa incropesti cand spui pentru a mia oara: "habar n-am ce sa fac de mancare''...

Ingrediente:
  • 1.5 kg cartofi fierti
  • 6 oua fierte
  • 400g carnati afumati
  • 200g cascaval
  • 400g smantana
  • patrunjel
1. cartofii se taie felii si se aseaza intr-o tava unsa in prealabil cu putin unt, apoi se condimenteaza dupa gust

2. carnatii taiati se pun peste cartofi


3. urmeaza ouale feliate


4. inca un strat de cartofi - se condimenteaza dupa gust


5. se face un amestec din cascavalul ras, smantana si patrunjelul tocat marunt si se toarna peste ultimul strat de cartofi

6. tava se tine la cuptor aproximativ 45 de minute la foc mediu
pofta buna!


marți, 22 februarie 2011

Chec

Mami face cel mai bun chec pe care l-am mancat vreodata. E aromat si pufos, intr-un cuvant e genial. M-am ambitionat intr-o zi si m-am pus pe treaba. Am respectat intocmai reteta si a iesit foarte bun: s-a terminat si foarte repede :). Dar i-a lipsit ceva, ceva de la mami. Probabil ca e doar in mintea mea :). Oricum va impartasesc reteta, doarece se face usor si e delicios.


 Ingrediente:

  • 10 oua
  • 2 cani zahar
  • 2 cani de faina
  • 100 ml de ulei
  • 5 linguri de cacao
1. Ouale trebuie lasate la temperatura camerei de dinainte. Separam albusurile de galbenusuri. Batem bine albusurile, adaugand treptat si zaharul.
    2.Se adauga si galbenusurile, amestecand continuu.

    3.Dupa ce se adauga faina trebuie sa dezvalui secretul pentru "pufosenie": lasam mixerul si amestecam usor cu mana. La final turnam si uleiul.

    4. Separam compozitia in 2, o parte se amesteca cu cacao.

    5. Cele 2 forme se ung cu ulei si se presara cu faina. Turnam compozitia alba mai intai, iar apoi picuram usor si din cea neagra.


    6. Incingem cuptorul. Checul se coace la foc potrivit 1 h.



    marți, 15 februarie 2011

    Rulada de curcan

    Ce poti sa faci de "papa" cand ai manca ceva , dar nu stii ce? Raspunsul: o rulada de curcan :)


    Ingrediente:
    • 1 piept de curcan
    • 1 gogosar crud
    • 300 g de ciuperci
    • 200g de sunculita afumata
    • 50 g unt
    • sare, piper, usturoi granulat


    1. Se feliaza pieptul si se bate cu ciocanul. Pe o folie de aluminiu se intinde untul si feliile de piept. Se condimenteaza.



    2. Ciupercile se calesc in putin unt. Gogosarul si sunculita se maruntesc.




    3. Toate cele de mai sus se aseaza usurel peste carnita. Nu uitam sa mai condimentam din cand in cand.  Cantitatea de umplutura trebuie adaptata la marimea pieptului. Daca puneti prea mult cele doua capete nu se mai apropie.




    4. La sfarsit ne ajutam de folia de dedesubt si infasuram rulada. O asezam intr-o forma si o dam la cuptor o ora. Se taie folia si se mai lasa apoi 10-15 minute, ca sa se rumeneasca putin.





    Pofta buna!