luni, 13 mai 2013

Moutabal - Baba ghanoush - salata de vinete cu pasta de susan si iaurt

Exista multe variante de retete de "moutabal" sau "baba ghanoush". Unii bucatari adauga patrunjel sau coriandru, in timp ce altii adauga iaurt sau suc de lamaie.
Pentru mine reteta este o varianta mult mai usoara a salatei noastre de vinete cu maioneza, la fel de gustoasa.

Ingrediente


  • 2-3 vinete coapte 
  • 2-3 linguri de tahini (pasta de susan - se gaseste la Mega Image, Carrefour sau Real)
  • sucul de la 1-2 lamai
  • 2-3 linguri de iaurt 
  • 1 legatura de patrunjel
  • 1 catel de usturoi zdrobit (dupa preferinta, usturoiul poate lipsi din salata)
  • sare si piper
  • ulei de masline
Se prepara astfel:

  1. vinetele se coc la cuptor, pe gratar - dupa preferinta, apoi se curata, se lasa la scurs si se toaca fin
  2. intr-un bol se amesteca energic tahini cu sucul de lamaie - initial amestecul se va intari, apoi se va transforma intr-o pasta moale. In cazul in care nu se inmoaie, mai adaugati putin suc de lamaie
  3. peste amestec se pune iaurtul, apoi vinetele tocate 
  4. se adauga patrunjelul si usturoiul, apoi asezonati cu sare si piper negru
  5. stropiti cu putin ulei de masline deasupra pentru a ii pastra prospetimea
Pofta buna!


Labneh - Crema de branza feta cu iaurt

Pentru ca Ramo a mai postat cate ceva in ultima vreme, revin si eu cu doua retete usoare libaneze, pe cat de simple, pe atat de gustoase.
In Liban, branza si iaurtul se fac din lapte de capra, oaie sau vaca. Labneh este o combinatie cremoasa si usor acrisoara de feta si iaurt, care poate fi servit ca aperitiv cu lipii sau paine prajita (sau dupa cum ai pofta).

Ingrediente

  • 250 gr branza feta
  • 250 gr iaurt
  • 2 linguri ulei de masline
  • 1 lingurita de cimbru amestecat cu menta
Sa ne apucam de treaba - ce-i drept, nu-i prea multa :)
  1. branza feta se striveste bine cu o furculita
  2. se adauga iaurtul peste branza si se amesteca bine pana la omogenizare cu o lingura de lemn
  3. se adauga cimbrul si menta in compozitie
  4. deasupra se presara uleiul de masline
Pofta buna!