luni, 5 decembrie 2011

White German Chocolate Cake

Bine v-am regasit, dragii mei! Am somat putin cu blogul, dar in ultima perioada am avut alte prioritati. Incerc acum sa revin la normal cu tot: cu mancarea sanatoasa, cu somnul si odihna, cu mai multa miscare.
In weekend am sarbatorit cu familia acest inceput. Ne-am distrat copios, asa cum se poate doar impreuna cu cei dragi.
Sa va povestesc ce dulciura le-am facut. E un desert nemtesc, mai mult decat delicios.

Blatul:
  • Ciocolata alba- 120 g
  • faina-360 g
  • praf de copt-3g
  • sare-3g
  • unt-225 g
  • zahar-400g
  • 4 oua
  • lapte batut-235 ml
  • nuca cocos-75 g
  • esenta vanilie


Umplutura- cel mai bine merge o crema de branza, dar eu am optat de data aceasta pentru ciocolata cu nuci
  • ciocolata neagra
  • frisca lichida nebatuta
  • nuci
1. Se amesteca faina impreuna cu praful de copt si sarea. Se da deoparte.
2. Untul lasat la temperatura camerei se freaca bine cu zaharul. Dupa care se adauga galbenusurile.
3. Se topeste ciocolata alba in baie de aburi, stropindu-se la final cu vanilia.
4. Ciocolata topita se adauga in compozitie si se amesteca bine.


5 Se adauga alternativ faina si laptele batut, iar la sfarsit si nuca de cocos.

6. Intr-un alt vas se bat albusurile. 1/3 din aceastea se amesteca in compozitie in mod normal.



 Ei, acum urmeaza secretul. Ce ramane din albusuri de toarna in compozitie si se amesteca la fel ca in filmulet:






7. Separam compozitia in 2. Coacem astfel 2 blaturi. Intr-o tava cu hartie de copt dam blatul la copt in
cuptorul incins. Focul trebuie sa fie mic (170 C), iar timpul de 40 minute.


8. Dupa ce s-au racit blaturile umplem cu ciocolata cu nuci.



Ce mi s-a parut impresionant la prajitura a fost consistenta blatului. E pufos, cremos, delicios si mi-am promis ca trebuie sa repet experienta cu crema de branza.


duminică, 7 august 2011

Rosii umplute

Nu am mai postat de ceva timp si sincera sa fiu mi-a fost cam dor :). Am gatit in acest timp retete simple si  rapide, cateodata si mai complicate, dar cum timpul e dusmanul meu numarul unul nu m-am indurat sa ma rup de la invatat si sa ma ocup de blog :(.
Promit ca dupa ce termin cu rezidentiatul (20 noiembrie pentru necunoscatori) am sa revin la ritmul meu.
Pana atunci sper sa va mai incant papilele gustative, asa mai rarut cu cate o reteta.

Reteta acesta se face foarte rapid si este delicioasa.

Ingrediente
  • rosii (cate doriti sa umpleti, eu am avut 7)
  • miez de paine pufoasa (asa cam o mana incarcata)
  • 50 ml de lapte (cam cat sa inmoaie painica)
  • 10-12 masline (pe care le taiem)
  • usturoi granulat, dupa gust impreuna cu sare, piper, etc
  • cateva bucatele de sunculita


1. Taiem capacul rosiilor si cu o lingurita scobim continutul.




2. Intr-un bol se inmoaie miezul cu lapte peste care se adauga maslinele si condimentele.



3. Cu o lingurita se umple cu compozitie fiecare rosie. Iar deasupra se aseaza sunculita.



4. Se dau la cuptor la foc mic cam 40 min dupa care se scot se taie pe jumatate si se baga tava din nou 10-15 min.


Se servesc calde.
Pofta Buna!

luni, 4 iulie 2011

Snitel Nelson

O mancarica delicioasa, care poate fi servita pe post de friptura la mese festive sau oricand avem pofta de ceva bun.

Ingrediente:
  • 9 bucati cotlet de porc
  • 500g carne tocata
  • 150g bacon
  • 2 chifle
  • 500g ciuperci
  • 100ml smantana
  • 100g cascaval
  • 100ml vin alb
1. cotletele de porc se bat ca pentru snitele

2. chiflele inmuiate in putina apa se amesteca impreuna cu carnea tocata si diverse condimente (cimbru, piper, boia dulce, usturoi etc)

3. amestecul de carne tocata se imparte in 9 portii si fiecare portie se intinde pe cate o bucata de cotlet, peste care se aseaza bacon


4. asezam ciupercute taiate peste snitele, apoi punem smantana deasupra


5. razuim cascaval si presaram putina boia de ardei dulce


6. in tava punem putina apa si vinul alb si dam la cuptor la foc mic aprox o ora si un sfert

Pofta Buna!!



luni, 13 iunie 2011

Bere de ghimbir- Ginger Ale- Ginger Beer

Prima data am auzit de ghimbir de la prietena mea, Andreea ce imi recomanda un remediu pentru gatul meu rosu. Am strambat putin din nas cand am auzit, dar m-a intrigat si am cautat sa aflu ce-i cu ghimbirul asta.
Eu am rau de miscare de cand ma stiu si ceaiul de ghimbir mi-a diminuat mult simptomatologia. E un ceai bun, mentolat si putin condimentat.
In general ghimbirul iti place sau nu. Nu exista cale de mijloc.
Prima reteta de bere de ghimbir este preluata dintr-un articol scris de Dr. Corina-Aurelia Zugravu, profa' de igiena alimentatiei, pentru cunoscatori :)


Ingrediente
  • 1 l apa
  • 130 g ghimbir
  • 150 g zahar sau miere
  • o lamaie de dimensiuni medii
  • 8g de drojdie proaspata sau 4g drojdie uscata.
  • optional: coriandru, anason, cuisoare, chili, vanilie.

1. Apa se pune la fiert si se opreste cand da in clocot.

2. Radacina proaspata de ghimbir se curata de coaja si se razuie, lamaia se feliaza. Peste acestea se toarna apa ajunsa intre timp la temperatura de fierbere.

3. Se lasa sa se raceasca pana la 30 grade si apoi se adauga drojdia si zaharul sau mierea.

4. Se lasa sa fermenteze la temperatura camerei o zi.

5. Se strecoara in sticle de plastic curate si se inchid bine. Se mai lasa 48 de h asa si apoi se dau la frigider.

Se poate consuma cam o saptamana. Sa nu folositi recipiente de sticla, deoarece pot ceda la fermentatie.

E o bere slaba, nu mai mult de 2% alcool, dar e racoritoare si gustoasa.


luni, 9 mai 2011

Mancarea fara nume

 Azi am avut o zi buna din punctul de vedere al inspiratiei culinare. Din categoria lu' mami cu "ce-o iesi" am facut "Mancarea fara nume". E fara nume pentru ca am ramas fara inpiratie fix cand am terminat de gatit :D.
Rezultatul a fost foarte gustos si prin urmare mi-am primit aprecierile de la cel mai mare critic al meu :D


Ingrediente:

  • 500 g muschiulet de porc
  • 700 g ciuperci
  • 300g cartofi
  • 2 morcovi
  • 5 linguri pasta de tomate
  • condimente: sare, piper, usturoi, etc.

1. Se spala ciupercile si se taie fara sa se scoata codita. Se aseaza in tava, iar peste ele se presara condimentele, un strop de ulei de masline si se razuiesc cei 2 morcovi. Se dau la cuptor 30 minute la foc potrivit, pana lasa apa.

2. Carnea se taie in bucatele mici, se condimenteaza dupa gust si se frige.


3. Cartofii se vor taia in 4 si se prajesc in ulei. Se lasa sa se rumeneasca pe deasupra si se scot pe servetele.


4. Scoatem ciupercile si le amestecam cu carnea. Mai lasam la cuptor 15 min dupa care adaugam pasta de tomate si 2 cani de apa. Lasam la cuptor inca 30 min la foc mic, dupa care vom adauga si cartofii.

5.Cartofii sunt putin prajiti pe deasupra , dar nu sunt facuti bine, asadar vom mai lasa la foc mic 20-30 min. 

Eu am facut si un "pui de mamaliga" langa :)


vineri, 6 mai 2011

Ciupercuţe umplute

O idee de ceva simplu de facut si foarte gustos.

Ingrediente:
  • 500 g ciuperci
  • 150 g kaizer
  • 150 g branza de vaca razuita
  • 2 oua
  • condimente. sare, piper, usturoi, boia, ulei de masline.

1. Se spala ciupercile si se scot coditele. Se aseaza intr-o tava cu partea concava in sus.
2. Intr-un castron se bat ouale si se amesteca cu kaizerul taiat, cu branza si condimentele .


3. Umplem ciupercile cu lingurita. 


5. Incalzim cuptorul. Bagam tava si coacem la foc mic 40 min.

Eu am facut si friptura de porc cu un sos alb simplu. Combinatia a fost delicioasa.


vineri, 29 aprilie 2011

Cozonac Rosenkranz cu alune si stafide

Primul cozonac pe care l-am facut in viata mea a fost un succes. E usor de facut si delicios.
Mi-am promis ca voi repeta experienta cu ocazia sarbatorilor.

Ingrediente:

  • 800 g faina
  • 4 oua
  • 250 ml lapte+6 linguri de zahar
  • 50 g drojdie
  • 200 g unt+ 6 linguri zahar
  • un praf de sare
  • 10 linguri de zahar pt caramel
  • 150 g alune caramelizate
  • 150 stafide
  • 100 g ciocolata
  • esenta rom


1.Intr-o tava se topesc cele 10 linguri de zahar. Se lasa deoparte sa se raceasca.

2.Intr-un vas mare se amesteca faina, ouale, sarea si esenta. In laptele caldut se dizolva drojdia si zaharul. Se amesteca putin cate putin cele doua. Se framanta 20 min.

3. Se imparte aluatul in 2. Se intinde aluatul cam de 1 cm si se unge cu untul lasat la temperatura camerei frecat bine cu zaharul. Peste aceasta se presara alunele caramelizate tocate dinainte, stafidele, se razuieste ciocolata deasupra.


4. Se ruleaza si se taie in bucati egale.

5. In tava cu caramelul se aseaza rulourile la distanta si se lasa la crescut cam 1 ora.



6. Pe deasupra nu se unge cu nimic, deaoarece se va intoarce si va deveni partea de jos. Se incalzeste cuptorul si se coace la foc mediu 30-40 min.

7. CAND SE SCOATE DIN CUPTOR SE RASTOARNA IMEDIAT. Altfel zaharul se va intari si va fi imposibil de scos din tava.
Din pacate nu am si poze pe sectiune, deoarece l-am taiat in ziua de Paste si am uitat sa fac :(


sâmbătă, 9 aprilie 2011

British Bread- Chifle englezesti


            De ceva timp rasfoiesc  o enciclopedie a painii. Si nu m-am multumit doar cu rasfoitul :)
Asadar aceasta reteta e prima, din ceea ce sper eu ca va fi un sir lung de experimente delicioase.
Sunt painici traditionale englezesti, pe denumirea lor "oficiala": Shaped Dinner Rolls.
Reteta originala e cu faina alba, dar eu am inceput sa folosesc doar faina neagra asa ca am adaptat.

Ingrediente:
  • 1 kg faina alba sau neagra
  • 2 lingurite sare
  • jumatate de lingurita de zahar
  • 50 g drojdie
  • 50 g unt
  • 500 ml de lapte
  • 1 ou
  • pt topping: 2 galbenusuri, 1 lingura de apa, seminte de mac, susan

1. Facem un amestec: laptele caldut, drojdie, oul, untul topit. Intr-un recipient mare se aranjeaza faina amestecata cu zaharul si sarea, in centrul facem o adancitura unde turnam amestecul. Amestecam initial cu lingura si apoi framantam cu mana 5-10 minute. In final modelam un bulgare , acopeim vasul si il dam langa o sursa de caldura.


2.  La crescut lasam aproximativ o ora. Framantam apoi cateva minute si incepem sa modelam painicile. Aici voi lasa imaginatia fiecaruia sa zboare. Dupa ce le-am modelat le asezam in tavi si mai lasam sa creasca 30 de minute.




3.  Incingem cuptorul. Ungem painicile cu galbenusul si presaram semintele. Se coc la foc mediu 15-20 min. 







4. Cand se scot le lasam sa se racoreasca putin pe un grilaj si apoi le invelim intr-un prosop curat.
La noi painicile au avut mare succes. Am innebunit tot blocul cu mireasma ce iesea din cuptor :)





luni, 4 aprilie 2011

Pui cu ciuperci si smantana - varianta 2

Aceleasi ingrediente, altfel asezate, rezultatul final... va las sa apreciati...
Simplu si delicios...

Ingrediente:
  • 500g piept de pui
  • 750g ciuperci
  • 2 cepe
  • 500g smantana
  • patrunjel
  • condimente
1. se taie pieptul de pui cubulete, se condimenteaza si se prajeste in putin ulei pana e patrunsa bine

2. in alta tigaie se caleste ceapa taiata marunt, apoi se adauga ciupercile taiate si condimente (cimbru, maghiran, busuioc...) si se lasa la foc mic pana se inmoaie ciupercile

3. peste ciuperci se adauga carnea de pui

4. apoi se adauga smantana, se amesteca usor si se mai lasa pe foc aprox 2 minute

5. se serveste cu patrunjel proaspat
POFTA BUNA!


luni, 28 martie 2011

Guacamole

Guacamole este originar din Mexic unde se consuma la orice masa a zilei alaturi de chipsuri sau ca garnitura la aproape orice.
de aceasta data, eu l-am folosit la fajitas.

Ingrediente:
  • 3 avocado
  • 1 ceapa alba
  • 2 ardei rosii iuti
  • 2-3 liguri de zeama de lamaie
  • 1 rosie
1. fructele de avocado se taie in doua avand grija sa nu taiem samburele, apoi cu o lingura se scobeste miezul de la fiecare jumatate de fruct
2. se piseaza bine miezul de avocado pana e relativ omogen si se amesteca cu zeama de lamaie


3. se taie marunt ceapa si ardeii iuti, apoi se amesteca si se mai maruntesc putin impreuna, ca sa se patrunda putin aromele


4. se pune amestecul peste avocado


5. se taie rosia cubulete si se amesteca. se serveste imediat.
Pofta buna!

vineri, 25 martie 2011

Fajitas

Originea acestui fel de mancare se afla in Mexic, dar a fost adoptat de texani si a devenit un preparat Tex-Mex. Usor de facut si delicios...

Ingrediente:
  • 800g piept de pui
  • 6 ardei colorati (rosii, verzi, galbeni)
  • 2 cepe
  • guacamole (sos de avocado pe care putem sa-l facem noi separat sau sa-l cumparam - am gasit la carrefour)
  • sucul de la o lamaie
  • 1 lingurita de oregano, 1 lingurita boia dulce de ardei, 1 lingurita zahar, 1/2 lingurita scortisoara
1. carnea se taie bucatele mici si se amesteca cu sosul format din zeama de lamaie si toate condimentele (se tine la rece 30 minute)


2. se taie feliute ceapa si ardeii


3. carnea se prajeste in putin ulei, dupa care se adauga ceapa si ulterior ardeii si se calesc impreuna pana devin moi

4. amestecul se pune pe tortillas (eu am folosit cu succes lipii), peste care se pune guacamole si smantana si se servesc imediat, pentru ca smantana si guacamole sa ramana reci, iar puiul si legumele calde.
Pofta buna!